Didactica Pro…, nr. 1 (89) 2015


Rima BEZEDE,
Centrul Educațional PRO DIDACTICA

Promovarea educaţiei deschise şi a resurselor educaţionale libere

Dinamica schimbărilor ce au loc în lume, dar şi în Republica Moldova, constituie o provocare pentru toţi actorii sistemului educaţional. Acceptarea şi promovarea paradigmei postmoderne, bazate pe umanism şi constructivism, abordarea educaţiei din perspectiva celui ce învaţă şi desfăşurarea procesului de învăţămînt din perspectiva pedagogiei axate pe competenţe sînt doar cîteva dintre noile imperative. Toate aceste realităţi solicită o redimensionare a procesului şi a resurselor educaţionale, dar şi a finalităţilor. Sistemele de formare trebuie să contribuie la satisfacerea necesităţii din ce în ce mai stringente de actualizare continuă a cunoştinţelor şi a competenţelor în condiţiile unei pieţe internaţionale a forţei de muncă din ce în ce mai extinse, urmărind, totodată, o mai mare eficienţă şi echitate.

În acest context, se înscrie şi utilizarea pe larg, inclusiv în sistemul educaţional, a tehnologiilor şi a resurselor informaţionale, dar şi facilitarea, prin intermediul acestora, a accesului şi a schimbului de informaţii. Resursele electronice, conţinuturile on-line şi spaţiile educaţionale virtuale oferă cele mai noi, cele mai diverse informaţii şi oportunităţi de educaţie continuă. În ultimii ani, aspectele ce se referă nemijlocit la datele deschise/ resursele educaţionale deschise sînt abordate pe larg de comunitatea educaţională internaţională. Republica Moldova, alături de alte peste 50 de state, şi-a asumat angajamente ce ţin de deschiderea datelor publice şi renunţarea la dreptul de proprietate intelectuală, tocmai pentru a încuraja crearea de servicii şi produse noi în baza datelor existente. Această iniţiativă, ce poartă denumirea de Parteneriat pentru o guvernare deschisă (www.opengovpartnership.org), a fost lansată în anul 2011 de SUA. Şi la nivel european s-au realizat un şir de acţiuni referitoare la promovarea datelor deschise, cu scopul de a îmbunătăţi calitatea şi accesul la educaţie, Comisia Europeană elaborînd o serie de documente de politici publice prin care se încurajează reutilizarea informaţiei în moduri inovatoare şi conceperea de materiale educaţionale sub licenţe deschise.

David Wiley, unul dintre promotorii acestor idei, accentuează necesitatea educaţiei deschise, care include şi o pedagogie deschisă cu anumite componente-cheie, inclusiv resurse educaţionale deschise (RED)/Open Educational Resources.

Resursele educaţionale deschise, conform Wikipedia, se referă la accesul nestingherit la materiale cu caracter instructiv, facilitat de tehnologiile informaţiei şi comunicaţiilor, pentru consultare, utilizare şi adaptare de către utilizatori în scopuri necomerciale. Termenul a fost adoptat la Forumul UNESCO de la Paris (2002),  în cadrul căruia s-a analizat impactul proiectelor Open Courseware asupra învaţămîntului superior. În baza aceleiaşi surse, menţionăm că RED includ: a) materiale pentru predare-învăţare: proiecte deschise (open courseware şi open content), cursuri free, directoare de obiecte de învăţare (learning objects), jurnale educaţionale; b) software open source – pentru dezvoltare, utilizare, reutilizare, căutare, organizare şi acces la resurse; medii virtuale de învăţare (LMS – Learning Management Systems), comunităţi de învăţare; c) licenţe de proprietate intelectuală care promovează publicarea deschisă a materialelor, principii de design şi bune practici, localizarea conţinutului.

Deci, pe lîngă materialele propriu-zise, conceptul de resurse educaţionale deschise poate cuprinde şi instrumente specializate precum software-ul necesar dezvoltării, folosirii şi livrării materialelor educaţionale, inclusiv cel destinat căutării şi organizării conţinutului, precum şi comunităţile virtuale de învăţare şi instruire. Conform Ghidului de bune practici “Resurse educaţionale deschise” (România, 2013), RED constituie primul „bun comun” (adică acel „commons” pe care licenţele Creative Commons îl doresc a se dezvolta), la care profesorii, elevii, studenţii şi sfera academică ar trebui să aibă acces. Beneficiile vor fi importante pentru toţi: elevi – sursa primară a conţinutului digital, cadre didactice, instituţia de învăţămînt, reprezentanţi ai altor sectoare

Elevi

  • calitate sporită şi flexibilitate a resurselor educaţionale;
  • aplicarea cunoştinţelor într-un context mai larg;
  • libertatea de acces (de exemplu, la locul de muncă/acasă) şi oportunităţi sporite pentru învăţare;
  • suport pentru abordări centrate pe elev, individualizate, nonformale;
  • dezvoltarea abilităţilor (de exemplu, aritmetica), prin elaborarea de RED generice care pot fi reutilizate şi recontextualizate în diferite domenii;
  • posibilitatea de a testa materialele înainte de predare şi a le compara cu altele de la cursuri similare;
  • oportunitatea de a se implica în iniţiative RED, prin contribuţie la dezvoltarea, testarea sau evaluarea acestora, prin activităţi de marketing, acţionînd împreună cu alți colegi sau individual;
  • experienţe autentice de “viaţă reală” prin intermediul RED ce asigură legătura cu eventuali angajatori sau cu sectoare profesionale.

Autorul/prima sursă ce stă la originea RED

  • oferire de feedback din partea utilizatorilor;
  • recunoaştere profesională şi creșterea reputaţiei;
  • beneficii (de eficienţă şi culturale) asigurate prin abordarea colaborativă în procesul predării/învăţării;
  • oportunităţi de a lucra în toate sectoarele, instituţiile şi domeniile abordate;
  • sporirea competenţelor digitale;
  • acces la un număr mai mare de cursanţi etc.

Alte categorii de personal/utilizatori

  • acces la materiale calitative pentru a îmbunătăţi curricula;
  • abordare colaborativă în procesul de predare-învăţare-evaluare;
  • intensificarea dialogului în cadrul organizaţiei, dar şi în afara ei (cu colegi din sector);
  • posibilitatea accesării materialelor pentru discipline pe cale de dispariţie;
  • acces liber la materiale vechi etc.

Instituţii de învăţămînt

  • recunoaştere şi reputaţie consolidată;
  • disponibilitate mai mare a conţinuturilor academice şi concentrare pe experienţa de învăţare (inclusiv extinderea ariei de participare);
  • capacitate crescută de a sprijini studenţii de la distanţă;
  • eficienţă în producerea de conţinuturi (în special care pot fi utilizate pe domenii);
  • stabilirea de noi parteneriate/legături cu instituţii şi organizaţii din interiorul, dar şi din afara învăţămîntului;
  • schimbul de idei şi de practici în cadrul instituţiei, sporirea rolului activităţilor de sprijin profesional (mentorat, consiliere etc.);
  • un mecanism împotriva declinului unor subiecte sau teme specifice (care nu pot menținute la nivel de instituţie, dar pot fi susţinute în mai multe organizații din resurse partajate);
  • asigurarea durabilităţii materialelor vechi;
  • o mai bună înţelegere a drepturilor de proprietate intelectuală;
  • noi relaţii cu elevii, pe măsură ce aceștia devin colaboratori în producerea, oferirea şi utilizarea RED etc.

Alte sectoare (angajatori, organizaţii publice şi private)

  • acces la o varietate bogată de conţinuturi;
  • contribuţii la definirea, dezvoltarea şi aprobarea RED în domeniul pe care îl reprezintă;
  • iniţierea unor parteneriate cu furnizorii de conţinuturi şi cu reprezentanţi ai altor sectoare;
  • perfecţionarea angajaţilor;
  • respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, dezvoltarea curriculumului şi a tehnologiilor de învăţare;
  • înţelegerea nevoilor clienţilor (de exemplu, editorii comerciali află ce tipuri de RED şi resurse de învăţare sînt solicitate de către profesori şi/sau elevi) etc.

După cum vedem, avantajele promovării şi aplicării acestui concept în sistemul educaţional sînt impresionante. În acelaşi context, pornind de la problema costurilor foarte mari pentru manuale/suporturi de curs şi, implicit, lipsa de capacitate financiară a elevilor şi studenţilor de a le cumpăra, relevăm faptul că, atunci cînd transformăm resursele educaţionale respective în resurse digitale, oferim oportunităţi extinse unui număr foarte mare de persoane. Referindu-se la acest aspect, David Wiley subliniază că poate fi utilizat orice material educaţional, deoarece Internetul permite acest lucru, dar apare o problemă – copyright-ul interzice. Ce putem face? O soluţie propusă de specialişti este utilizarea licenţelor Creative Commons (CC), care indică că materialele pot fi diseminate. Astfel, Internetul permite şi licenţele libere permit.

Licenţa liberă reprezintă un document care descrie cum poate fi folosită creaţia unei persoane expusă în mod liber – un material audio, un text, o imagine sau material video, o prezentare. În condiţii obişnuite, atunci cînd plasezi on-line o fotografie, o melodie, un articol etc., acestea sînt protejate de drepturile de autor conform legislaţiei în vigoare. Beneficiarii nu le pot utiliza fără a solicita, în prealabil, permisiunea autorului. Licenţele libere arată, în mod explicit, condiţiile de utilizare şi restricţiile prevăzute, adică sînt cele care oferă accesul la opera respectivă, posibilitatea de a o refolosi şi redistribui fără restricţii (sau doar cu cîteva). De exemplu, un text pe o pagină web, aflat sub licenţă liberă, poate fi folosit de ceilalţi pentru a-l: imprima sau distribui; prelua pe un alt website sau include într-o publicaţie; face modificări sau completări; insera parţial sau în totalitate într-o altă operă scrisă, într-o operă aflată pe un alt suport (de exemplu, audio sau video) etc. [3].

Condiţiile de utilizare a creaţiilor funcţionează în baza Legii celor 5 R: Reţine (retain) – descarcă şi păstrează documentul; Reutilizează (reuse) – folosește-l în diverse moduri; Revizuieşte (revise) – adaptează-l, modifică-l şi îmbunătăţeşte-l; Remixează (remix) – combină două sau mai multe materiale;      Redistribuie (redistribute) – diseminează materialul.

Dacă autorul vrea să ofere oamenilor dreptul de a distribui, de a utiliza şi chiar de a refolosi ceea ce a creat, ia în considerare publicarea sub o licenţă Creative Commons, care îi permite să decidă ce drepturi doreşte să păstreze, arătînd foarte clar din start modul în care permite reutilizarea. Aceste licenţe reprezintă o modalitate liberă, accesibilă şi standardizată de a oferi celor din jur permisiunea de a distribui şi utiliza creaţiile autorului. Licenţele CC permit modificarea cu uşurinţă a condiţiilor privind drepturile de autor de la clasicul „toate drepturile rezervate” la „unele drepturi rezervate” [3].

Așadar, licenţele Creative Commons nu sînt o alternativă la drepturile de autor, care permit în mod implicit reutilizări limitate fără acordul autorului. Licențele în cauză îi oferă autorului prilejul de a acorda permisiuni suplimentare, făcînd posibilă reutilizarea în condiţiile care îi convin, acesta păstrînd, totodată, unele drepturi pentru sine. Creative Commons a colaborat cu experţi în legislaţia drepturilor de autor din întreaga lume pentru a se asigura că licenţele funcţionează la nivel mondial, în baza legislaţiei autohtone (Licenţe libere şi resurse educaţionale deschise. Conţinuturi deschise – România, 2013).

Posibilităţile oferite de licenţele libere sînt absolut deosebite, pentru că orice material poate fi uşor distribuit, reutilizat şi îmbunătăţit, astfel contribuind, în mod participativ, la optimizarea şi perfecţionarea procedurilor, activităţilor, conceptelor etc. În acest context, menţionăm că resursele educaţionale deschise sînt un catalizator al creativităţii şi dezvoltării sociale [5].

Avînd în vedere actualitatea şi relevanţa educaţională a RED, oportunităţile şi provocările implementării acestora sînt prezentate, abordate multiaspectual şi dezbătute în cadrul diverselor evenimente internaţionale. Astfel, la sfîrşitul anului trecut, am participat la ediţia a XI-a a Conferinţei anuale dedicate Educaţiei deschise/11th Annual Open Education Conference, care s-a desfăşurat la Washington. Evenimentul, destinat tuturor celor interesaţi de promovarea şi aplicarea RED, a întrunit reprezentanţi ai comunităţii educaţionale din SUA, Canada, Cehia, China, Tunisia, Republica Moldova, Tadjikistan, Kîrgîstan, Polonia etc.

Mesajul central al Conferinței s-a referit la faptul că resursele educaţionale deschise oferă un număr impunător de conţinuturi cu liber acces, de înaltă calitate, în baza cărora se pot elabora noi generaţii de modele educaţionale, care, conform unor cercetări ştiinţifice recente, pot fi extrem de eficiente din perspectiva costurilor şi a calităţii învăţării. Conferinţa şi-a propus să ofere un cadru profesional pentru extinderea impactului RED, să contribuie la diseminarea unor practici de succese ce ţin de:

  • studierea sinergiei dintre educaţia deschisă şi datele deschise, accesul deschis, pedagogia deschisă etc.;
  • prezentarea de modele ce sprijină adaptarea şi utilizarea RED în educaţia formală şi nonformală;
  • conexiunea RED cu educaţia bazată pe competenţe;
  • măsurarea impactului RED asupra costului educaţiei şi a performanţelor celor ce învaţă;
  • biblioteci şi RED;
  • promovarea şi evaluarea politicilor instituţionale şi guvernamentale;
  • dezvoltarea şi aplicarea unei pedagogii noi, deschise, care include reutilizarea, remixarea şi redistribuirea potenţialului RED;
  • învăţarea socială prin RED;
  • îmbunătăţirea calităţii cercetărilor în domeniul educaţiei deschise etc.

Agenda Conferinţei a cuprins o serie de activităţi focusate pe depăşirea barierelor în cunoaşterea şi extinderea accesului la informaţie în întreaga lume. Sesiunile plenare, atelierele paralele şi întîlnirile informale au asigurat un context profesional pentru schimb de bune practici şi iniţierea unor parteneriate naţionale şi internaţionale în vederea promovării RED.

Necesitatea propagarea acestui concept şi în țara noastră este indiscutabilă, or, realizarea cu succes a reformelor actuale şi depăşirea problemelor ce ţin de calitatea, accesul şi relevanţa educaţiei presupun o abordare vizionară, inclusiv prin identificarea unor noi modele educaţionale şi valorificarea inteligentă a practicilor internaţionale.

Invităm persoanele şi organizaţiile interesate să se documenteze şi să reflecteze asupra posibilităţii promovării şi implementării conceptelor de acces deschis şi resurse educaţionale deschise în contextul sistemului de învăţămînt din Republica Moldova.

REFERINŢE BIBLIOGRAFICE:

  1. Atkins D.E., Brown J.S., Hammond A.L. A review of the open educational resources (OER) movement: Achievements, challenges, and new opportunities, 2007 (http://www.hewlett.org/uploads/fi les/ReviewoftheOERMovement.pdf).
  2. Butcher N. (Ed. by Kanwar A., Uvalic’-Trumbic S.) A basic guide to open educational resources (OER). Vancouver, Canada: Commonwealth of Learning, and Paris, France: UNESCO, 2011 (http://www.col.org/oerBasicGuide).
  3. Creative Commons (n.d.). About the licences (http:// creativecommons.org/licenses/).
  4. Open Knowledge Foundation (n. d.). Guide to open licensing. Open Definition. (http://opendefi nition.org/guide/).
  5. Guidelines for open educational resources (OER) in higher education, UNESCO, 2011. 26 p.
  6. http://www.unesco.org/new/en/communication-and-information/resources
  7. http://www.acces-deschis.ro/ro/oer
  8. http://openeducationalresources.pbworks.com

Didactica Pro…, nr. 3 (91) 2015

Ovidiu VOICU,
Fundația pentru o societate deschisă (România)

Folosirea resurselor educaționale deschise în pregătirea profesorilor

Atunci cînd vorbim despre deschiderea educației ne referim, în primul rînd, la o schimbare de paradigmă, și nu neapărat la un nou proces de reformă structurală. Teoretic, orice sistem de educație poate fi deschis, indiferent de cum sînt așezate structurile sale. Un sistem de educație deschis este cel care se îmbunătățește permanent prin analiză și evaluare; caută să înlăture barierele din calea accesului la educație, punînd accentul deopotrivă pe calitate și pe echitate; folosește eficient și transparent resursele; este conectat la tehnologie și, prin tehnologie, la lumea modernă[1].

Niciuna dintre aceste caracteristici nu este o noutate absolută, ci găsim elemente ale lor în diverse programe și strategii guvernamentale adoptate de-a lungul timpului sau, cel puțin, există compatibilitate cu programele actuale. Prin urmare, este necesară, în primul rînd, reașezarea priorităților în construirea proiectelor specifice. Din această perspectivă, paradigma educației deschise este o schimbare de viziune, un efort de integrare conceptuală și de coordonare a mai multor elemente aflate în plan sau chiar în lucru.

În analiza citată, am propus un cadru de acțiune pentru deschiderea educației în România, cu patru direcții principale:

  • viziune: asumarea politică a deschiderii educației și includerea ei ca prioritate în Strategia privind educația și formarea profesională;
  • conținut: dezvoltarea Bibliotecii școlare virtuale ca portal național de resurse educaționale deschise;
  • competențe: continuarea și intensificarea programelor de pregătire a profesorilor, precum și continuarea procesului de actualizare a programei școlare;
  • mediu educațional: continuarea investițiilor în infrastructura TIC și creșterea transparenței și a integrității în educație.

Voi încerca în acest articol să schițez cîteva metode prin care direcțiile de acțiune pentru educație deschisă se intersectează cu programele pentru pregătirea inițială și continuă a profesorilor. Exemplele se vor referi mai degrabă la situația din România, care îmi este mai familiară. Sînt însă suficient de generale pentru a se adapta lesne și altor țări, iar Moldova are numeroase similitudini cu sistemul românesc.

Este deja un loc comun să spunem că profesorii rămîn elementul-cheie pentru o educație de calitate. Din literatura bogată dedicată acestui subiect, voi cita o singură sursă, respectiv recentul raport Education For All 2000-2015: achievements and challenges, publicat în anul 2015 de UNICEF[2] și reprezentînd evaluarea programului Educație pentru toți. Una din principalele concluzii ale raportului este că un profesor bun rămîne esențial pentru educație, iar cu cît profesorul este mai bine pregătit, cu atît calitatea educației crește. Din această perspectivă, spunem că pregătirea profesorilor este un factor determinant în calitatea educației și constituie un element central al tuturor încercărilor de reașezare a sistemului de educație. La fel ca în toate celelalte direcții, educația deschisă nu este un panaceu, nu va rezolva toate problemele sistemului de pregătire inițială și continuă a profesorilor. Are însă potențialul de a îmbunătăți situația, oferind căi alternative de dezvoltare. Dintre toate direcțiile enumerate, pentru că vorbim despre formare, ne vom concentra asupra conținutului, adică a resurselor educaționale deschise.

Discutăm de mai mulți ani de limitele programelor de formare inițială oferite de universități prin pachetul opțional cunoscut sub numele de „modul psihopedagogic”. După parcurgerea cîtorva cursuri și a unui număr foarte scăzut de ore de practică, absolvenții învățămîntului superior își pot adăuga competența de profesor, ceea ce îi face eligibili pentru practicarea meseriei. Opinia general acceptată este că, în urma programelor existente, absolvenții nu obțin competențe suficiente. Acest lucru este determinat de numărul insuficient de ore, atît de teorie, cît și de practică, iar pe de altă parte, de calitatea scăzută a materialelor educaționale, multe dintre ele învechite și fără a ține pasul cu evoluția științelor educaționale. Prima problemă, care ține de organizarea întregului program, necesită o abordare structurală, așa cum s-a încercat în anul 2011 prin proiectul Masteratului Didactic, inclus în legea educației naționale, dar abandonat între timp. A doua problemă, care ține de calitatea materialelor folosite, este întîlnită mai ales în universitățile mai mici, care nu au departamente puternice de științe pedagogice. Este și punctul în care folosirea resurselor educaționale deschise poate să ajute.

Statul, prin Ministerul Educației, se plasează într-o poziție-cheie pe piața de muncă în educație, fiind principalul angajator. Are la îndemînă mijloacele prin care poate influența decisiv conținutul educației. Cu un cost relativ redus poate identifica cele mai bune resurse educaționale folosite în numeroase programe de formare inițială din întreaga țară și poate iniția un proiect de publicare a acestora sub licență liberă, ca resurse educaționale deschise. Efectul căutat este cel de multiplicare în centrele universitare pentru formare inițială (și nu numai). Nu este rezolvată problema structurală, dar măcar în interiorul cadrului existent putem îmbunătăți rezultatele cu costuri minime.

Unul din punctele slabe ale pregătirii generale a profesorilor sînt competențele digitale. Noile generații de elevi sînt formate din ceea ce numim nativi digital, adică tineri care s-au născut și trăiesc într-o lume a tehnologiei. Interacționează zilnic cu ea și pentru ei reprezintă o parte consistentă a vieții. Pentru a rămîne relevant, mediul educațional trebuie să se adapteze la lumea digitală, altfel riscă o scădere considerabilă a impactului. Acest lucru este cunoscut și nu este respins. În cele mai multe dintre țări, există politici publice privind educația și noile tehnologii. Rareori însă acestea rezolvă cu adevărat problema. O sinteză recentă realizată de Banca Mondială[3] ne spune că una din problemele inerente ale acestei abordări este că viteza de schimbare a tehnologiei depășește întotdeauna viteza de formulare și de implementare a noilor politici.

Abordarea deschisă a problemei este cea care pune accentul pe peer learning. Folosirea resurselor deschise permite comunității de profesori să maximizeze utilizarea mediului on-line pentru învățare reciprocă. Acest lucru se întîmplă deja în mod spontan, existînd comunități de profesori care partajează o gamă largă de resurse educaționale. Extinderea modelului către o masă critică de profesori se poate face prin punerea la dispoziția comunității a unei platforme virtuale și stimularea profesorilor de a contribui cu propriile materiale. Există deja cadrul legislativ necesar: legea educației chiar impune crearea Bibliotecii școlare virtuale.

Acest model poate fi lesne extins și la alte tipuri de competențe, devenind unul din modelele de formare permanentă a profesorilor. Statul trebuie să se implice activ în producerea de resurse deschise și în stimularea utilizării acestora – fapt ce nu implică alocări financiare noi, ci aplicarea cu strictețe a principiului orice resursă produsă cu bani publici va avea acces deschis. Folosirea resurselor deschise permite un transfer continuu de expertiză de la profesori mai experimentați către ceilalți. Imaginați-vă acum un cadru didactic debutant, care trebuie să producă singur toate aceste resurse pentru clasa sa dintr-un sat oarecare; dar și unul care are acces imediat la o bogată bază de date cu resurse deschise produse de colegii săi de-a lungul timpului. Dacă vrem ca educația să fie una de calitate pentru toți copiii, al doilea model este cel pe care trebuie să îl căutăm.

În acest punct al discuției este util să facem o paranteză cu privire la ideea de acreditare sau de standardizare. Unul dintre argumentele împotriva RED este cel al absenței standardelor de calitate. Cum putem să ne asigurăm că o resursă este bună dacă nu avem un arbitru, o agenție independentă care să o evalueze și acrediteze? Vom arăta că, pe termen lung, acest aparent dezavantaj se transformă într-un uriaș avantaj. Este evident că nu e fezabil să avem o agenție capabilă să administreze colosalul număr de resurse produse; o astfel de cale nu ar face decît să îngroape subiectul. Însă Internetul ne arată puterea a ceea ce numim peer evaluation, adică o evaluare între egali. Dacă rezervați online un hotel pe un website de profil, cu siguranță vă uitați la ce au spus alți călători care au stat acolo; atunci cînd alegeți o carte sau un film, vă uitați și la opiniile criticilor, dar mai nou și la ale altor cititori. În orice domeniu există forumuri și pagini de testimoniale, opinii ale unor oameni care au încercat acele servicii sau produse. Pe termen foarte scurt, astfel de pagini pot fi uneori manipulate prin publicarea unor opinii false, dar, de la un punct încolo, de cînd avem o masă critică de peer evaluators, lucrurile funcționează corect, așa cum am constatat fiecare dintre noi folosind Internetul.

În mod similar, resursele educaționale propuse vor fi validate chiar de către utilizatorii lor primari. Desigur, este necesar ca aceștia să fie stimulați să participe la discuție. Totuși, chiar și în cazul unor comunități create spontan, observăm o participare bună, voluntară, care duce la validarea unor resurse prin contribuțiile membrilor. Este un mecanism prin care, pe termen lung, se obțin rezultate remarcabile în domenii precum: dezvoltarea și îmbunătățirea programei și a materialelor didactice; organizarea programelor și a cursurilor în desfășurare; organizarea de sesiuni de interacțiune cu studenții și între aceștia; dezvoltarea unor materiale și tehnici de predare de calitate; găsirea unor modalități eficace de evaluare.

Un model mai avansat de utilizare a RED în formarea permanentă este cel al MOOC – Massive Open Online Courses. Am discutat anterior în principal despre crearea și distribuirea resurselor educaționale. Adăugînd o componentă de interacțiuni, putem discuta despre cursuri la distanță, cu acces liber. Vorbim de a doua etapă, pentru că aceste cursuri pot fi construite pe baza materialelor acumulate în timp. Totodată, sînt necesare investiții într-o platformă funcțională și găsirea de resurse pentru costurile de funcționare, inclusiv plata lectorilor. O posibilă sursă de finanțare sînt fondurile europene, cu atît mai mult cu cît este o abordare în deplin acord cu inițiativa Opening Up Education[4] a Comisiei Europene. Pe termen lung, un centru național de învățare la distanță pentru profesori, cu acces deschis, este o variantă ce merită luată în seamă.

Am plecat în discuție de la una din problemele de fond ale formării profesorilor, anume inadaptarea la nevoile în continuă schimbare, ceea ce are impact negativ asupra calității educației. Am arătat cîteva moduri în care utilizarea resurselor educaționale deschise poate aduce beneficii concrete, în principiu cu investiții minime:

  • în formarea continuă, unde ne lovim de conținutul neactualizat al programelor, este utilă identificarea și publicarea cu acces liber a celor mai bune resurse, create în centrele de prestigiu, pentru a fi folosite în toate universitățile;
  • în formarea permanentă, o platformă națională de resurse deschise va permite transferul de expertiză între profesori, prin mecanisme cunoscute ca peer education și peer evaluation; un efect important este și reducerea inechităților din sistem;
  • situație particulară în care abordarea deschisă este utilă e deprinderea competențelor digitale, evitîndu-se permanenta întîrziere dată de latența adoptării și implementării unor politici noi privind educația tehnologică;
  • pe termen lung, se poate avea în vedere crearea unui centru național de învățare la distanță, cu acces deschis, pe modelul MOOC.

[1]     Reluăm în acest paragraf și în următoarele principalele idei din analiza Educație deschisă în învățămîntul preuniversitar din România. Propunere de acțiune, disponibilă la http://datedeschise.fundatia.ro/wp-content/uploads/2014/07/Educa%C8%9Bie-Deschis%C4%83-%C3%AEn-%C3%AEnv%C4%83%C8%9B%C4%83m%C3%A2ntul-preuniversitar.doc

[2]     Education For All 2000-2015: achievements and challenges, disponibil la: https://en.unesco.org/gem-report/report/2015/education-all-2000-2015-achievements-and-challenges#sthash.NKkqRFTg.dpbs

[3]     Lessons from the drafting of national educational technology policies, disponibil la: http://blogs.worldbank.org/edutech/lessons-drafting-national-educational-technology-policies

[4]     Textul complet disponibil la: http://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/?uri=celex:52013DC0654