CONTINUĂ FORMAREA CADRELOR DIDACTICE ÎN DOMENIUL RESURSELOR EDUCATIONALE DESCHISE

open

În 6-7 aprilie curent, la CE PRO DIDACTICA s-a desfășurat programul de formare cu genericul Resurse educaţionale deschise pentru grupa a II-a, din cadrul fazei a II-a a proiectului „Educaţia Deschisă în Moldova: Aici şi Acum!”, al cărui scop constă în promovarea unei înțelegeri adecvate a raţionamentului şi a procesului de elaborare a politicilor RED prin intermediul unor campanii de sensibilizare, advocacy şi dezvoltare în vederea extinderii accesului la educaţie de calitate pentru toţi, a resurselor şi a oportunităților de învățare pe tot parcursul vieții.

În calitate de beneficiari ai training-ului au fost alte 21 de cadre didactice din institiţii de învăţământ primare, gimnaziale şi liceale, care au pus în discuţie subiectele: conceptul de Resurse Educaţionale Deschise; accesarea RED; aplicarea RED în procesul educaţional în cadrul anumitor discipline şcolare; metodologia alcătuirii şi dezvoltării RED; politici şi actualităţi RED în Republica Moldova; repere conceptuale şi provocări internaţionale în domeniul RED; etica în corespondenţa electronică; aspecte de bază pentru valorificarea competenţei digitale de manieră aplicativă.

Formatorii implicaţi, Valeriu Gorincioi şi Viorica Goraş-Postică, au oferit un suport didactic consistent şi au facilitat în mod interactiv sesiunile de instruire, răspunzând cât mai mult posibil necesităţilor şi aşteptărilor beneficiarilor. S-a insistat pe motivarea cursanților pentru  explorarea ulterioară a subiectului, pe oportunitățile viitoare de eficientizare a actului educațional prin utilizarea dar, mai ales, producerea RED, inclusiv prin colaborarea cadrelor didactice din mai multe școli, cu implicarea elevilor. Astfel, palmaresul pedagogice al cursanților s-a lărgit prin adăugarea de noi concepte, dezvoltarea competențelor digitale și nu numai, inclusiv prin interacțiunea în grupuri.

În calitate de concluzie, formatorii au dedus că, deși subiectul e unul nou, totuși el trezeste interesul formabililor prin utilitatea lui, perspectiva implicării creative a cadrelor didactice, manageriale și a elevilor în crearea unor RED-uri,  care ar putea suplini, într-o anumită măsură, absența aproape totală a softurilor educaționale calitative, dar, principalul, accesibile. De asemena, ar fi bine de elaborat un proiect pentru desfașurarea atelierelor similare în orice centru raional din R.Moldova.

Următoarele 2 grupe de cursanți vor fi formate în perioadele 4-5 și 18-19 mai, iar, ulterior, se vor organiza seminare de evaluare și certificare, inclusiv desfășurarea Concursului pentru elaborarea resurselor educaționale deschise la toate disciplinele școlare, care vor fi plasate pentru acces liber pe site-ul www.red.prodidactica.md.

Proiectul „Educaţia Deschisă în Moldova: Aici şi Acum!”, este implementat de Centrul Educaţional PRO DIDACTICA, cu sprijinul financiar al Fundaţiei  Institutul pentru o Societate Deschisă, în cooperare cu Programul de Sprijinire a Educaţiei al Fundaţiilor pentru o Societate Deschisă.

Viorica GORAȘ-POSTICĂ, expertă-formatoare
Cristina BUJAC, coordonatoare de proiect

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *